INTEMPERIE

Imagen ogida de la red

INTEMPERIE 

Și nu se poate disimula împrejmuirea de piatră sau apeductul unui timp eșuat:
acoperișurile goale tac robinetele lor de ploaie,
gândurile pe care la final le cunosc doar cloacele,
nimeni nu le dă atenție, nimeni nu aude,
umbre domoale unde înnoptează gâtlejul scheletelului de speranță.
Cine a săpat în profunzime până la adâncirea în viscere? 
(Cresc pungășiile oarbe ale frunzelor pe iarbă. E inutilă
înclinarea lehamitei în irecuperabil și gândul că  jegul e seara
desfigurată, în cristalul ochiului care privește.)
—Dacă va fi nevoie, acum am  haină groasă: pielea lupului sufletului...

Barataria, 19.IX.2013, din carte POST-SCRIPTUM

Poema traducido por Elisabeta Botan

INTEMPERIE

Y no se puede disimular este tapial o acequia de un tiempo fallido:

callan los techos vacíos sus grifos de lluvia,

los pensamientos que al final sólo conocen las cloacas,

nadie los atiende ni oye,

lentas sombras donde anochecen las fauces del esqueleto de la esperanza.

¿Quién cavó en lo profundo hasta ahondar en las vísceras?

(Crecen los aletazos ciegos de las hojas sobre el césped. Es inútil

reclinar el tedio en lo irrestañable y pensar que la mugre sólo es la tarde

desfigurada, en el cristal del ojo que la mira.)

—Por si acaso, ya tengo abrigo: la piel de lobo del aliento…

Barataria, 19.IX.2013, del libro POST SCRIPTUM