GEOGRAFIA PROFUNDĂ

Imagen cogida de la red

GEOGRAFIA PROFUNDĂ

Înainte, nimeni nu a intrat în geografia acestor cavităţi profunde.

Nimeni nu ştia de-atâta duritate: m-am trezit în noapte aruncat de umbre;

înfăşurate în funingine, starea de veghe şi asperitatea despuiată din piatră.

Nu ştiu ce bestii agitate de sete apar intacte,

când în toate direcţiile se trăieşte în potop, în abandon şi în masacre.

Nu ştiu, dacă titanii aşteaptă deznodăminte mai bune,

prăbuşiri ale nopţii şi cârdurile sale de păsări arzânde.

Frica e tot ceea  ce am în această geografie, dezbrăcându-mă: tu ştii ce înseamnă 

pentru că trăieşti de asemenea aceste jocuri periculoase, aceste gropi amare ale conştiinţei. În fiecare trotuar sau drum sunt cicatrici deschise, colţuri afectate

de ambuscade şi îmbâcsite cu deşeurile istoriei zilnice, orizonturi oxidate

capabile să orbească ochii. Capabile să umbrească zile.

(Arcuiesc respiraţia şi învăluiesc această tragedie de false chei şi imense suspine,

şi ce-mi rămâne ? Ale cui sunt aceste mucegaiuri ale săptămânilor,

cărui sine aparţine acest măcel, care este ţara, unde există o fantazie nexplicabilă

pentru moarte ? Există în toată această farsă adevărată şi anularea certă: ei cunosc

parantezele, simbolurile naţionale şi saliva şi ne îndeamnă la non-violenţă:

la urma urmei, vorbim despre nimic, doar ne imaginăm.)

În masca de curcubeu, siesta posibilă este splendoarea cenuşei

şi călăul cu argumente sordide. Alţii,— între timp —, ecranează

ferestre, uşi şi chiar sintaxa mulţimii…

© André Cruchaga, Barataria, 2015

© Traducerea Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 11.09.2015, Klausenburg

Foto: Internet

GEOGRAFÍA PROFUNDA

Antes, nadie había entrado a estas cavidades profundas de la geografía.
Nadie sabía de tanta dureza: desperté en la noche arrojado por las sombras;
envuelto en hollín, el desvelo en la piel y el áspero despojo de la piedra.
No sé en qué remolino de bestias la sed emerja intacta,
cuando en todas direcciones se vive el diluvio, el abandono y las carnicerías.
Desconozco si los roperos esperan desenlaces mejores, al desplome
de la noche y su cordel de pájaros ardiendo en el fuego. El miedo es todo
lo que tengo de esta geografía, la ropa dejándome: vos lo sabés porque vivís
también estos juegos peligrosos, estas agrias hondonadas de conciencia.
En cada acera o camino hay cicatrices abiertas, esquinas impactadas
por la emboscada y olores con residuos de historias diarias, horizontes oxidados capaces de cegar los ojos. Capaces de nublar el mediodía.
(Arqueado el aliento y amortajada esta tragedia de falsas llaves y vastos jadeos,
¿qué me queda? ¿A quién acudo con este moho de las semanas, a quién
sino a este matadero que es el país, donde existe una fascinación inexplicable
por la muerte? Hay en todo esto cierta farsa y cierta anulación: lo saben
los paréntesis, los símbolos patrios y la saliva y los llamados a la no violencia:
después de todo se habla de cualquier cosa menos de la imaginación.)
En el disfraz del arcoíris, la sobremesa posible es el esplendor de la ceniza
y el verdugo con sórdidos argumentos. Otros, —entretanto—, escrutan
las ventanas, las puertas y hasta la sintaxis de la muchedumbre…

© André Cruchaga, Barataria, 2015

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate